Monitorul 1089 din data: 11/11/2022

1.DECIZIE 49 19/09/2022
 DECIZIA nr. 49 din 19 septembrie 2022
referitoare la interpretarea art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 din 11 noiembrie 2022

2.PROCEDURĂ 24/10/2022
 PROCEDURĂ din 24 octombrie 2022
privind elaborarea, aprobarea şi distribuirea programelor şi manualelor cursului de iniţiere în limba română pentru minorii care au dobândit o formă de protecţie internaţională sau un drept de şedere în România, precum şi pentru minorii cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene

EMITENT: Ministerul Educaţiei
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 din 11 noiembrie 2022

3.HOTĂRÂRE 15 24/10/2022
 HOTĂRÂRE nr. 15 din 24 octombrie 2022
privind radierea Societăţii OCAZIA I.F.N. – S.A. din Registrul general Instituţii Financiare Nebancare şi, implicit, interzicerea desfăşurării activităţii de creditare

EMITENT: Banca Nationala a Romaniei
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 din 11 noiembrie 2022

4.METODOLOGIE 24/10/2022
 METODOLOGIE din 24 octombrie 2022
privind şcolarizarea şi organizarea şi desfăşurarea cursului de iniţiere în limba română pentru minorii care au dobândit o formă de protecţie internaţională sau un drept de şedere în România, precum şi pentru minorii cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene

EMITENT: Ministerul Educaţiei
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 din 11 noiembrie 2022

5.ORDIN 6127 24/10/2022
 ORDIN nr. 6.127 din 24 octombrie 2022
pentru aprobarea Metodologiei privind şcolarizarea şi organizarea şi desfăşurarea cursului de iniţiere în limba română şi a Procedurii privind elaborarea, aprobarea şi distribuirea programelor şi manualelor cursului de iniţiere în limba română pentru minorii care au dobândit o formă de protecţie internaţională sau un drept de şedere în România, precum şi pentru minorii cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene

EMITENT: Ministerul Educaţiei
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 din 11 noiembrie 2022

6.HOTĂRÂRE 1342 28/10/2022
 HOTĂRÂRE nr. 1.342 din 28 octombrie 2022
privind aprobarea Planului de reorganizare/restructurare al Societăţii Carfil – S.A.

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 din 11 noiembrie 2022

7.ORDIN 5300 31/08/2022
 ORDIN nr. 5.300 din 31 august 2022
privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” – structura Grădiniţa „Luceafărul” din municipiul Craiova, judeţul Dolj

EMITENT: Ministerul Educaţiei
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 din 11 noiembrie 2022

.’
Furnizat de LEGIStm.ro