Monitorul 0 din data: 04/07/2025

1.COMUNICAT 04/07/2025
 COMUNICAT din 4 iulie 2025
privind încadrarea activităţilor care vizează siguranţa circulaţiei feroviare ca fiind desfăşurate în condiţii speciale de muncă

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 4 iulie 2025

2.COMUNICAT 04/07/2025
 COMUNICAT din 4 iulie 2025
privind stagiul de cotizare realizat în condiţii speciale, în sistemul MAI

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 4 iulie 2025

3.COMUNICAT 04/07/2025
 COMUNICAT din 4 iulie 2025
privind interdicţia de concediere pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 4 iulie 2025

4.COMUNICAT 03/07/2025
 COMUNICAT din 3 iulie 2025
privind durata măsurii arestului la domiciliu

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 3 iulie 2025

5.COMUNICAT 02/07/2025
 COMUNICAT din 2 iulie 2025
privind pedepsele rezultante stabilite prin hotărâri definitive pentru două pluralităţi de infracţiuni săvârşite sub imperiul Codului penal din 1969 şi a Codului penal din 2014

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 2 iulie 2025

6.COMUNICAT 02/07/2025
 COMUNICAT din 2 iulie 2025
privind perioada de repaus de 24 de ore dintre două ture succesive de lucru

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 2 iulie 2025

7.COMUNICAT 01/07/2025
 COMUNICAT din 1 iulie 2025
privind elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 1 iulie 2025

8.COMUNICAT 01/07/2025
 COMUNICAT din 1 iulie 2025
privind ipoteza efectuării fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componenţă intră în diferite proporţii substanţe cu efecte psihoactive

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 1 iulie 2025

9.COMUNICAT 01/07/2025
 COMUNICAT din 1 iulie 2025
privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 243/2021 pentru modificarea art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, în ansamblul său şi a sintagmei „sau art. 56 alin. (1^1)” din cuprinsul dispoziţiilor art. 60 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 1 iulie 2025

10.COMUNICAT 01/07/2025
 COMUNICAT din 1 iulie 2025
privind sporul de vechime în muncă primit ca urmare desfăşurării activităţii în grupele I şi II de muncă

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 1 iulie 2025

11.COMUNICAT 30/06/2025
 COMUNICAT din 30 iunie 2025
privind salarizarea judecătorilor şi procurorilor militari

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 iunie 2025

12.COMUNICAT 30/06/2025
 COMUNICAT din 30 iunie 2025
privind salarizarea personalului vamal

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 iunie 2025

13.COMUNICAT 26/06/2025
 COMUNICAT din 26 iunie 2025
privind legea penală mai favorabilă în cursul judecăţii, din perspectiva comparaţiei între infracţiunea de act sexual cu un minor, forma în vigoare anterior datei de 01.01.2024, şi viol săvârşit asupra unui minor, forma intrată în vigoare începând cu data de 01.01.2024

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 26 iunie 2025

14.COMUNICAT 23/06/2025
 COMUNICAT din 23 iunie 2025
privind incompatibilitatea judecătorului în cazul în care el, soţul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, după caz, sunt părţi într-un proces care se judecă la instanţele la care una dintre părţi este judecător

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 23 iunie 2025

15.COMUNICAT 20/06/2025
 COMUNICAT din 20 iunie 2025
privind rezolvarea unosr chestiuni de drept referitoare la majorările succesive în domeniul salarizării

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 20 iunie 2025

16.COMUNICAT 20/06/2025
 COMUNICAT din 20 iunie 2025
privind sintagma ”în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului”

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 20 iunie 2025

17.COMUNICAT 20/06/2025
 COMUNICAT din 20 iunie 2025
privind indemnizaţia lunară de care pot beneficia asistenţii medicali din dispensarele medicale şcolare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 20 iunie 2025

18.COMUNICAT 19/06/2025
 COMUNICAT din 19 iunie 2025
privind majorarea cu 1% a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti stabilite în baza cererilor de pensionare înregistrate începând cu data de 15 septembrie 2017

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 19 iunie 2025

19.COMUNICAT 18/06/2025
 COMUNICAT din 18 iunie 2025
privind majorarea coeficienţilor care stau la baza salariilor de bază pentru funcţiile publice din cadrul poliţiei locale printr-o hotărâre de consiliu local

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 18 iunie 2025

20.COMUNICAT 17/06/2025
 COMUNICAT din 17 iunie 2025
privind compensaţia lunară pentru chirie în cazul poliţistului care deţine o cotă parte dintr-o locuinţă în localitatea unde solicită plata compensaţiei

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 17 iunie 2025

21.COMUNICAT 17/06/2025
 COMUNICAT din 17 iunie 2025
privind acordarea către personalul silvic, personal didactic, a dreptului la indemnizaţia de grad profesional

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 17 iunie 2025

22.COMUNICAT 16/06/2025
 COMUNICAT din 16 iunie 2025
privind caracterul de acte administrative care se bucură de forţă executorie a ordinelor de salarizare emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în executarea atribuţiilor de ordonator principal de credite

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 16 iunie 2025

23.COMUNICAT 16/06/2025
 COMUNICAT din 16 iunie 2025
privind judecătorii care fac parte din completul de judecată din cadrul curţii de apel ce soluţionează contestaţia formulată împotriva hotărârii pronunţate de Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 16 iunie 2025

24.COMUNICAT 16/06/2025
 COMUNICAT din 16 iunie 2025
privind trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat al statului pentru realizarea punerii în posesie

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 16 iunie 2025

25.COMUNICAT 11/06/2025
 COMUNICAT din 11 iunie 2025
privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă în situaţia în care urmarea prevăzută de lege s-a produs asupra a două persoane iar una dintre persoanele vătămate îşi retrage plângerea prealabilă

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 11 iunie 2025

26.COMUNICAT 11/06/2025
 COMUNICAT din 11 iunie 2025
privind acţiunea în regres a asigurătorului împotriva persoanei răspunzătoare de producerea accidentului

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 11 iunie 2025

27.COMUNICAT 06/06/2025
 COMUNICAT din 6 iunie 2025
privind prescripţia dreptului de a obţine executarea silită

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 6 iunie 2025

28.COMUNICAT 04/06/2025
 COMUNICAT din 4 iunie 2025
privind drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 4 iunie 2025

29.COMUNICAT 03/06/2025
 COMUNICAT din 3 iunie 2025
privind dreptul unui pensionar militar beneficiar al unei pensii de invaliditate de a opta pentru o pensie anticipată parţială de la data depunerii la Casa de Pensii a dovezilor privind îndeplinirea condiţiilor de vechime la data încetării raporturilor de serviciu

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 3 iunie 2025

30.COMUNICAT 30/05/2025
 COMUNICAT din 30 mai 2025
privind realizarea condiţiei esenţiale ca respectivul contravenient să se fi aflat „sub influenţa băuturilor alcoolice”

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 mai 2025

31.COMUNICAT 29/05/2025
 COMUNICAT din 29 mai 2025
privind punerea în executare provizorie a hotărârii unei instanţe de reintegrare a salariatului

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 29 mai 2025

32.COMUNICAT 29/05/2025
 COMUNICAT din 29 mai 2025
privind contribuţiile către bugetul asigurărilor sociale de stat aferente pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite de muncă – situaţie constatată pe cale judiciară

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 29 mai 2025

33.COMUNICAT 29/05/2025
 COMUNICAT din 29 mai 2025
privind stabilirea drepturilor salariale ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 29 mai 2025

34.COMUNICAT 29/05/2025
 COMUNICAT din 29 mai 2025
privind acordarea sporului de izolare pentru poliţiştii din toate judeţele ţării

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 29 mai 2025

35.COMUNICAT 29/05/2025
 COMUNICAT din 29 mai 2025
privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2), art. 6 alin. (1) lit. d) şi art. 12 alin. (6) din Legea nr. 176/2010

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 29 mai 2025

36.COMUNICAT 27/05/2025
 COMUNICAT din 27 mai 2025
privind modalitatea concretă de acordare a majorării pentru lucrări de excepţie sau lucrări speciale, în perioada de aplicare etapizată a legii cadru, anterior momentului la care personalul vizat a ajuns la nivelul soldelor/salariilor de bază stabilite pentru anul 2022

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 27 mai 2025

37.COMUNICAT 26/05/2025
 COMUNICAT din 26 mai 2025
privind aplicarea sporului de fidelitate de care personalul a beneficiat anterior în calitate de poliţist şi după dobândirea calităţii de cadru militar

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 26 mai 2025

38.COMUNICAT 26/05/2025
 COMUNICAT din 26 mai 2025
privind invocarea cauzei de suspendare a cursului prescripţiei dreptului material la acţiune ca mijloc de apărare direct prin cererea de apel formulată

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 26 mai 2025

39.COMUNICAT 19/05/2025
 COMUNICAT din 19 mai 2025
privind majorarea de 5% aplicabilă în cazul funcţionarilor angajaţi ai Caselor Judeţene de Pensii

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 19 mai 2025

40.COMUNICAT 19/05/2025
 COMUNICAT din 19 mai 2025
privind rolul raportului de expertiză de specialitate în cadrul actului de sesizare a instanţei

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 19 mai 2025

41.COMUNICAT 19/05/2025
 COMUNICAT din 19 mai 2025
privind controlul formal de legalitate în procedura necontencioasă de înscriere a unui act juridic într-un registru public

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 19 mai 2025

42.COMUNICAT 16/05/2025
 COMUNICAT din 16 mai 2025
privind perioadele suplimentare la vechimea în muncă acordate în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă şi perioada suplimentară acordată pentru perioadele de stagiu de cotizare realizate în condiţii deosebite şi/sau speciale de muncă după data de 1 aprilie 2001

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 16 mai 2025

43.COMUNICAT 16/05/2025
 COMUNICAT din 16 mai 2025
privind suspendarea facultativă a cauzelor în cazul procedurilor disciplinare soluţionate în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 16 mai 2025

44.COMUNICAT 15/05/2025
 COMUNICAT din 15 mai 2025
privind schimbarea din funcţie la cerere şi acordarea compensaţiei pentru chirie cadrelor militare în activitate

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 15 mai 2025

45.COMUNICAT 15/05/2025
 COMUNICAT din 15 mai 2025
privind sintagma ”salarii de bază nete”

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 15 mai 2025

46.COMUNICAT 13/05/2025
 COMUNICAT din 13 mai 2025
privind dacă încadrarea personalului instituţiilor de medicină legală pe funcţia de ”şofer”

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 13 mai 2025

47.COMUNICAT 13/05/2025
 COMUNICAT din 13 mai 2025
privind normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la indemnizaţia de creştere a copilului

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 13 mai 2025

48.COMUNICAT 12/05/2025
 COMUNICAT din 12 mai 2025
privind recalcularea sau majorarea salariului în cazul experţilor jurişti, personal contractual în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 12 mai 2025

49.COMUNICAT 12/05/2025
 COMUNICAT din 12 mai 2025
privind calcularea salariilor de funcţie a agenţilor de poliţie cu studii superioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 12 mai 2025

50.COMUNICAT 12/05/2025
 COMUNICAT din 12 mai 2025
privind decontarea contravalorii unui medicament achiziţionat din străinătate pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 12 mai 2025

51.COMUNICAT 09/05/2025
 COMUNICAT din 9 mai 2025
privind desfăşurarea activităţii în condiţii speciale în cazul poliţiştilor

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 9 mai 2025

52.COMUNICAT 07/05/2025
 COMUNICAT din 7 mai 2025
privind situaţia premisă constând în accidentul de circulaţie din care a rezultat vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 7 mai 2025

53.COMUNICAT 05/05/2025
 COMUNICAT din 5 mai 2025
privind existenţa posibilităţii ca instanţa să verifice temeinicia încadrării acordată prin adeverinţă de către angajator a activităţii prestate de salariat

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 5 mai 2025

54.COMUNICAT 30/04/2025
 COMUNICAT din 30 aprilie 2025
privind drepturile salariale şi nesalariale de care beneficiază angajaţii din cadrul prefecturilor pentru perioada concediului de odihnă

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 aprilie 2025

55.COMUNICAT 30/04/2025
 COMUNICAT din 30 aprilie 2025
privind plafonarea nivelului sporurilor aferente fiecărei funcţii din familia ocupaţională „Administraţie“

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 aprilie 2025

56.COMUNICAT 30/04/2025
 COMUNICAT din 30 aprilie 2025
privind regimul juridic al proprietăţii private a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 aprilie 2025

57.COMUNICAT 30/04/2025
 COMUNICAT din 30 aprilie 2025
privind încălcarea principiului nediscriminării prin limitarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare la 1500 lei brut lunar şi încetarea acordării indemnizaţiei de hrană

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 aprilie 2025

58.COMUNICAT 29/04/2025
 COMUNICAT din 29 aprilie 2025
privind condiţia existenţei interesului actual în promovarea sau susţinerea acţiunilor având ca obiect acordarea majorării cu 25% a indemnizaţiei de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare ”Justiţie”

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 29 aprilie 2025

59.COMUNICAT 29/04/2025
 COMUNICAT din 29 aprilie 2025
privind competenţa materială a instanţei în litigiile având ca obiect cerere de anulare a dispoziţiei de ridicare vehicul

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 29 aprilie 2025

60.COMUNICAT 29/04/2025
 COMUNICAT din 29 aprilie 2025
privind salarizarea funcţionarului public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 29 aprilie 2025

61.COMUNICAT 29/04/2025
 COMUNICAT din 29 aprilie 2025
privind solicitarea referitoare la obţinerea datelor de identificare ale persoanei căreia i-a fost încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 29 aprilie 2025

62.COMUNICAT 28/04/2025
 COMUNICAT din 28 aprilie 2025
privind majorarea de salariu acordată în sistem penitenciar pentru titlurile de specialist de clasă

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 28 aprilie 2025

63.COMUNICAT 25/04/2025
 COMUNICAT din 25 aprilie 2025
privind acordarea indemnizaţiei de hrană pentru perioada în care o persoană a fost detaşată, având în vedere că acesta a beneficiat de contravaloarea diurnei pe această perioadă

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 25 aprilie 2025

64.COMUNICAT 25/04/2025
 COMUNICAT din 25 aprilie 2025
privind contravenţia constând în constituirea actului de punere în valoare a masei lemnoase, în cazul în care prin aceasta nu s-a creat niciun prejudiciu

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 25 aprilie 2025

65.COMUNICAT 23/04/2025
 COMUNICAT din 23 aprilie 2025
privind grila notarială aplicabilă despăgubirilor acordate pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 23 aprilie 2025

66.COMUNICAT 23/04/2025
 COMUNICAT din 23 aprilie 2025
privind decontarea cheltuielilor de navetă la şi de la locul de muncă efectuate de personalul nedidactic angajat

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 23 aprilie 2025

67.COMUNICAT 22/04/2025
 COMUNICAT din 22 aprilie 2025
privind calea de atac (apel sau recurs) ce poate fi exercitată împotriva hotărârii judecătoreşti prin care prima instanţă a luat act de renunţarea la iudecata unei cereri formulate pe calea unor proceduri speciale

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 22 aprilie 2025

68.COMUNICAT 22/04/2025
 COMUNICAT din 22 aprilie 2025
privind sporul de risc şi indemnizaţia de grad profesional, pe perioada concediului de odihnă în cazul personalului silvic

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 22 aprilie 2025

69.COMUNICAT 17/04/2025
 COMUNICAT din 17 aprilie 2025
privind sporul pentru condiţii de muncă în cazul personalului mediu sanitar şi auxiliar sanitar încadrat în blocul operator

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 17 aprilie 2025

70.COMUNICAT 17/04/2025
 COMUNICAT din 17 aprilie 2025
privind subiectul de drept public care poate introduce acţiunea în contencios administrativ

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 17 aprilie 2025

71.COMUNICAT 16/04/2025
 COMUNICAT din 16 aprilie 2025
privind plafonarea pensiei militare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 16 aprilie 2025

72.COMUNICAT 09/04/2025
 COMUNICAT din 9 aprilie 2025
privind stabilirea cuantumului pensiei de invaliditate pentru consilierii de conturi

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 9 aprilie 2025

73.COMUNICAT 08/04/2025
 COMUNICAT din 8 aprilie 2025
privind excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „dacă nu are calitatea de participant” din cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, în redactarea anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 8 aprilie 2025

74.COMUNICAT 08/04/2025
 COMUNICAT din 8 aprilie 2025
privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (3^2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 8 aprilie 2025

75.COMUNICAT 08/04/2025
 COMUNICAT din 8 aprilie 2025
privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza a II-a prima ipoteză din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, în redactarea ulterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2018 şi dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) teza a II-a prima ipoteză din Legea nr. 53/2003, în redactarea ulterioară Legii nr. 93/2019

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 8 aprilie 2025

76.COMUNICAT 08/04/2025
 COMUNICAT din 8 aprilie 2025
privind excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „care au făcut parte din serviciile de informaţii” din cuprinsul dispoziţiilor art. 48 alin. (10) din Legea nr. 303/2004, precum şi din cuprinsul dispoziţiilor art. 108 alin. (6), ale art. 142 alin. (4), ale art. 144 alin. (2) şi ale art. 150 alin. (4) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, dispoziţii care vizează serviciile de informaţii anterioare anului 1990

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 8 aprilie 2025

77.COMUNICAT 08/04/2025
 COMUNICAT din 8 aprilie 2025
privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 494 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 8 aprilie 2025

78.COMUNICAT 04/04/2025
 COMUNICAT din 4 aprilie 2025
privind orele de gardă prestate în temeiul contractelor individuale de muncă cu timp parţial pentru orele de gardă în afara normei legale, de către medicii care asigură continuitatea activităţii medicale

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 4 aprilie 2025.’
Furnizat de LEGIStm.ro