1.COMUNICAT 06/08/2025
COMUNICAT din 6 august 2025
privind calcularea compensaţiei de chirie prin raportare la salariul de bază stabilit în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data încadrării în funcţia respectivă sau prin raportare la nivelul salariului de bază al unei funcţii similar, în cazul ofiţerilor de poliţie judiciară
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 6 august 2025
2.COMUNICAT 06/08/2025
COMUNICAT din 6 august 2025
privind stabilirea drepturilor salariale raportat la gradul profesional ocupat de funcţionarul public la data transferului sau, dimpotrivă, raportat la gradul profesional prevăzut în organigrama pentru postul ocupat prin transfer
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 6 august 2025
3.COMUNICAT 06/08/2025
COMUNICAT din 6 august 2025
privind acordarea sporului de risc, a indemnizaţiei de grad profesional şi a indemnizaţiei lunare neimpozabilă în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie personalului silvic cu statut de funcţionar public
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 6 august 2025
4.COMUNICAT 06/08/2025
COMUNICAT din 6 august 2025
privind hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (C.N.S.C.)
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 6 august 2025
5.COMUNICAT 05/08/2025
COMUNICAT din 5 august 2025
privind calculul termenului special de prescripţie a răspunderii penale şi legea penală mai favorabilă
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 5 august 2025
6.COMUNICAT 01/08/2025
COMUNICAT din 1 august 2025
privind invocarea principiilor nediscriminării şi egalităţii pentru egalizarea la nivel maxim a drepturilor salariale, prin raportare la drepturile salariale plătite personalului încadrat pe funcţii similare
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 1 august 2025
7.COMUNICAT 01/08/2025
COMUNICAT din 1 august 2025
privind suspendarea ajutorului stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate în cazul militarilor/ poliţiştilor/ funcţionarilor publici cu statut special, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 1 august 2025
8.COMUNICAT 31/07/2025
COMUNICAT din 31 iulie 2025
privind impozitarea sumelor acordate cu titlu de decontare a contravalorii asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 31 iulie 2025
9.COMUNICAT 30/07/2025
COMUNICAT din 30 iulie 2025
privind existenţa autorităţii de lucru judecat în situaţia unor procese referitoare la recalcularea drepturilor salariale
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 iulie 2025
10.COMUNICAT 29/07/2025
COMUNICAT din 29 iulie 2025
privind ipoteza în care ordonanţa de Guvern care constituie cauza vătămării pretinse de partea reclamantă a fost adoptată de Parlament printr-o lege care a preluat dispoziţiile considerate ca fiind neconstituţionale
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 29 iulie 2025
11.COMUNICAT 29/07/2025
COMUNICAT din 29 iulie 2025
privind majorarea salariului de bază în cazul personalului din unităţile şi centrele de asistenţă socială cu sau fără personalitate juridică
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 29 iulie 2025
12.COMUNICAT 28/07/2025
COMUNICAT din 28 iulie 2025
privind activităţile care vizează siguranţa circulaţiei feroviare şi încadrarea în condiţii speciale de muncă a acestor activităţi
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 28 iulie 2025
13.COMUNICAT 15/07/2025
COMUNICAT din 15 iulie 2025
privind înţelesul noţiunii de „cercetat” în sensul dacă această noţiune se referă atât la desfăşurarea urmăririi penale in rem cât şi la desfăşurarea urmăririi penale in personam sau doar la desfăşurarea urmăririi penale in personam
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 15 iulie 2025
14.COMUNICAT 15/07/2025
COMUNICAT din 15 iulie 2025
privind drepturile salariale acordate prin acte administrative unor angajaţi din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 15 iulie 2025
15.COMUNICAT 14/07/2025
COMUNICAT din 14 iulie 2025
privind retragerea cererii de pensionare anterior emiterii deciziei de către casa de pensii sectorială
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 14 iulie 2025
16.COMUNICAT 14/07/2025
COMUNICAT din 14 iulie 2025
privind pensiile stabilite pe baza legislaţiei anterioare
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 14 iulie 2025
17.COMUNICAT 14/07/2025
COMUNICAT din 14 iulie 2025
privind baza de calcul a pensiei de serviciu pentru procurorii DNA şi DIICOT
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 14 iulie 2025
18.COMUNICAT 14/07/2025
COMUNICAT din 14 iulie 2025
privind acordarea sporurilor de până la 15% pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi pentru activităţi care se desfăşoară în condiţii deosebite
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 14 iulie 2025
19.COMUNICAT 08/07/2025
COMUNICAT din 8 iulie 2025
privind dobânzile fiscale pe zi de întârziere pentru neachitarea la termen a sumelor rezultate din deciziile de plată
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 8 iulie 2025
20.COMUNICAT 07/07/2025
COMUNICAT din 7 iulie 2025
privind emiterea deciziilor de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 7 iulie 2025
21.COMUNICAT 04/07/2025
COMUNICAT din 4 iulie 2025
privind încadrarea activităţilor care vizează siguranţa circulaţiei feroviare ca fiind desfăşurate în condiţii speciale de muncă
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 4 iulie 2025
22.COMUNICAT 04/07/2025
COMUNICAT din 4 iulie 2025
privind stagiul de cotizare realizat în condiţii speciale, în sistemul MAI
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 4 iulie 2025
23.COMUNICAT 04/07/2025
COMUNICAT din 4 iulie 2025
privind interdicţia de concediere pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 4 iulie 2025
24.COMUNICAT 03/07/2025
COMUNICAT din 3 iulie 2025
privind durata măsurii arestului la domiciliu
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 3 iulie 2025
25.COMUNICAT 02/07/2025
COMUNICAT din 2 iulie 2025
privind pedepsele rezultante stabilite prin hotărâri definitive pentru două pluralităţi de infracţiuni săvârşite sub imperiul Codului penal din 1969 şi a Codului penal din 2014
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 2 iulie 2025
26.COMUNICAT 02/07/2025
COMUNICAT din 2 iulie 2025
privind perioada de repaus de 24 de ore dintre două ture succesive de lucru
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 2 iulie 2025
27.COMUNICAT 01/07/2025
COMUNICAT din 1 iulie 2025
privind elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 1 iulie 2025
28.COMUNICAT 01/07/2025
COMUNICAT din 1 iulie 2025
privind ipoteza efectuării fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componenţă intră în diferite proporţii substanţe cu efecte psihoactive
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 1 iulie 2025
29.COMUNICAT 01/07/2025
COMUNICAT din 1 iulie 2025
privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 243/2021 pentru modificarea art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, în ansamblul său şi a sintagmei „sau art. 56 alin. (1^1)” din cuprinsul dispoziţiilor art. 60 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii
EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 1 iulie 2025
30.COMUNICAT 01/07/2025
COMUNICAT din 1 iulie 2025
privind sporul de vechime în muncă primit ca urmare desfăşurării activităţii în grupele I şi II de muncă
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 1 iulie 2025
31.COMUNICAT 30/06/2025
COMUNICAT din 30 iunie 2025
privind salarizarea judecătorilor şi procurorilor militari
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 iunie 2025
32.COMUNICAT 30/06/2025
COMUNICAT din 30 iunie 2025
privind salarizarea personalului vamal
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 iunie 2025
33.COMUNICAT 26/06/2025
COMUNICAT din 26 iunie 2025
privind legea penală mai favorabilă în cursul judecăţii, din perspectiva comparaţiei între infracţiunea de act sexual cu un minor, forma în vigoare anterior datei de 01.01.2024, şi viol săvârşit asupra unui minor, forma intrată în vigoare începând cu data de 01.01.2024
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 26 iunie 2025
34.COMUNICAT 23/06/2025
COMUNICAT din 23 iunie 2025
privind incompatibilitatea judecătorului în cazul în care el, soţul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, după caz, sunt părţi într-un proces care se judecă la instanţele la care una dintre părţi este judecător
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 23 iunie 2025
35.COMUNICAT 20/06/2025
COMUNICAT din 20 iunie 2025
privind rezolvarea unosr chestiuni de drept referitoare la majorările succesive în domeniul salarizării
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 20 iunie 2025
36.COMUNICAT 20/06/2025
COMUNICAT din 20 iunie 2025
privind sintagma ”în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului”
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 20 iunie 2025
37.COMUNICAT 20/06/2025
COMUNICAT din 20 iunie 2025
privind indemnizaţia lunară de care pot beneficia asistenţii medicali din dispensarele medicale şcolare
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 20 iunie 2025
38.COMUNICAT 19/06/2025
COMUNICAT din 19 iunie 2025
privind majorarea cu 1% a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti stabilite în baza cererilor de pensionare înregistrate începând cu data de 15 septembrie 2017
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 19 iunie 2025
39.COMUNICAT 18/06/2025
COMUNICAT din 18 iunie 2025
privind majorarea coeficienţilor care stau la baza salariilor de bază pentru funcţiile publice din cadrul poliţiei locale printr-o hotărâre de consiliu local
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 18 iunie 2025
40.COMUNICAT 17/06/2025
COMUNICAT din 17 iunie 2025
privind compensaţia lunară pentru chirie în cazul poliţistului care deţine o cotă parte dintr-o locuinţă în localitatea unde solicită plata compensaţiei
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 17 iunie 2025
41.COMUNICAT 17/06/2025
COMUNICAT din 17 iunie 2025
privind acordarea către personalul silvic, personal didactic, a dreptului la indemnizaţia de grad profesional
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 17 iunie 2025
42.COMUNICAT 16/06/2025
COMUNICAT din 16 iunie 2025
privind caracterul de acte administrative care se bucură de forţă executorie a ordinelor de salarizare emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în executarea atribuţiilor de ordonator principal de credite
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 16 iunie 2025
43.COMUNICAT 16/06/2025
COMUNICAT din 16 iunie 2025
privind judecătorii care fac parte din completul de judecată din cadrul curţii de apel ce soluţionează contestaţia formulată împotriva hotărârii pronunţate de Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 16 iunie 2025
44.COMUNICAT 16/06/2025
COMUNICAT din 16 iunie 2025
privind trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat al statului pentru realizarea punerii în posesie
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 16 iunie 2025
45.COMUNICAT 11/06/2025
COMUNICAT din 11 iunie 2025
privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă în situaţia în care urmarea prevăzută de lege s-a produs asupra a două persoane iar una dintre persoanele vătămate îşi retrage plângerea prealabilă
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 11 iunie 2025
46.COMUNICAT 11/06/2025
COMUNICAT din 11 iunie 2025
privind acţiunea în regres a asigurătorului împotriva persoanei răspunzătoare de producerea accidentului
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 11 iunie 2025
47.COMUNICAT 06/06/2025
COMUNICAT din 6 iunie 2025
privind prescripţia dreptului de a obţine executarea silită
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 6 iunie 2025
48.COMUNICAT 04/06/2025
COMUNICAT din 4 iunie 2025
privind drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 4 iunie 2025
49.COMUNICAT 03/06/2025
COMUNICAT din 3 iunie 2025
privind dreptul unui pensionar militar beneficiar al unei pensii de invaliditate de a opta pentru o pensie anticipată parţială de la data depunerii la Casa de Pensii a dovezilor privind îndeplinirea condiţiilor de vechime la data încetării raporturilor de serviciu
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 3 iunie 2025
50.COMUNICAT 30/05/2025
COMUNICAT din 30 mai 2025
privind realizarea condiţiei esenţiale ca respectivul contravenient să se fi aflat „sub influenţa băuturilor alcoolice”
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 mai 2025
51.COMUNICAT 29/05/2025
COMUNICAT din 29 mai 2025
privind punerea în executare provizorie a hotărârii unei instanţe de reintegrare a salariatului
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 29 mai 2025
52.COMUNICAT 29/05/2025
COMUNICAT din 29 mai 2025
privind contribuţiile către bugetul asigurărilor sociale de stat aferente pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite de muncă – situaţie constatată pe cale judiciară
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 29 mai 2025
53.COMUNICAT 29/05/2025
COMUNICAT din 29 mai 2025
privind stabilirea drepturilor salariale ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 29 mai 2025
54.COMUNICAT 29/05/2025
COMUNICAT din 29 mai 2025
privind acordarea sporului de izolare pentru poliţiştii din toate judeţele ţării
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 29 mai 2025
55.COMUNICAT 29/05/2025
COMUNICAT din 29 mai 2025
privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2), art. 6 alin. (1) lit. d) şi art. 12 alin. (6) din Legea nr. 176/2010
EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 29 mai 2025
56.COMUNICAT 27/05/2025
COMUNICAT din 27 mai 2025
privind modalitatea concretă de acordare a majorării pentru lucrări de excepţie sau lucrări speciale, în perioada de aplicare etapizată a legii cadru, anterior momentului la care personalul vizat a ajuns la nivelul soldelor/salariilor de bază stabilite pentru anul 2022
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 27 mai 2025
57.COMUNICAT 26/05/2025
COMUNICAT din 26 mai 2025
privind aplicarea sporului de fidelitate de care personalul a beneficiat anterior în calitate de poliţist şi după dobândirea calităţii de cadru militar
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 26 mai 2025
58.COMUNICAT 26/05/2025
COMUNICAT din 26 mai 2025
privind invocarea cauzei de suspendare a cursului prescripţiei dreptului material la acţiune ca mijloc de apărare direct prin cererea de apel formulată
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 26 mai 2025
59.COMUNICAT 19/05/2025
COMUNICAT din 19 mai 2025
privind majorarea de 5% aplicabilă în cazul funcţionarilor angajaţi ai Caselor Judeţene de Pensii
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 19 mai 2025
60.COMUNICAT 19/05/2025
COMUNICAT din 19 mai 2025
privind rolul raportului de expertiză de specialitate în cadrul actului de sesizare a instanţei
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 19 mai 2025
61.COMUNICAT 19/05/2025
COMUNICAT din 19 mai 2025
privind controlul formal de legalitate în procedura necontencioasă de înscriere a unui act juridic într-un registru public
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 19 mai 2025
62.COMUNICAT 16/05/2025
COMUNICAT din 16 mai 2025
privind perioadele suplimentare la vechimea în muncă acordate în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă şi perioada suplimentară acordată pentru perioadele de stagiu de cotizare realizate în condiţii deosebite şi/sau speciale de muncă după data de 1 aprilie 2001
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 16 mai 2025
63.COMUNICAT 16/05/2025
COMUNICAT din 16 mai 2025
privind suspendarea facultativă a cauzelor în cazul procedurilor disciplinare soluţionate în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 16 mai 2025
64.COMUNICAT 15/05/2025
COMUNICAT din 15 mai 2025
privind schimbarea din funcţie la cerere şi acordarea compensaţiei pentru chirie cadrelor militare în activitate
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 15 mai 2025
65.COMUNICAT 15/05/2025
COMUNICAT din 15 mai 2025
privind sintagma ”salarii de bază nete”
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 15 mai 2025
66.COMUNICAT 13/05/2025
COMUNICAT din 13 mai 2025
privind dacă încadrarea personalului instituţiilor de medicină legală pe funcţia de ”şofer”
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 13 mai 2025
67.COMUNICAT 13/05/2025
COMUNICAT din 13 mai 2025
privind normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la indemnizaţia de creştere a copilului
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 13 mai 2025
68.COMUNICAT 12/05/2025
COMUNICAT din 12 mai 2025
privind recalcularea sau majorarea salariului în cazul experţilor jurişti, personal contractual în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 12 mai 2025
69.COMUNICAT 12/05/2025
COMUNICAT din 12 mai 2025
privind calcularea salariilor de funcţie a agenţilor de poliţie cu studii superioare
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 12 mai 2025
70.COMUNICAT 12/05/2025
COMUNICAT din 12 mai 2025
privind decontarea contravalorii unui medicament achiziţionat din străinătate pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 12 mai 2025
71.COMUNICAT 09/05/2025
COMUNICAT din 9 mai 2025
privind desfăşurarea activităţii în condiţii speciale în cazul poliţiştilor
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 9 mai 2025
72.COMUNICAT 07/05/2025
COMUNICAT din 7 mai 2025
privind situaţia premisă constând în accidentul de circulaţie din care a rezultat vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 7 mai 2025
73.COMUNICAT 05/05/2025
COMUNICAT din 5 mai 2025
privind existenţa posibilităţii ca instanţa să verifice temeinicia încadrării acordată prin adeverinţă de către angajator a activităţii prestate de salariat
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 5 mai 2025
74.COMUNICAT 30/04/2025
COMUNICAT din 30 aprilie 2025
privind drepturile salariale şi nesalariale de care beneficiază angajaţii din cadrul prefecturilor pentru perioada concediului de odihnă
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 aprilie 2025
75.COMUNICAT 30/04/2025
COMUNICAT din 30 aprilie 2025
privind plafonarea nivelului sporurilor aferente fiecărei funcţii din familia ocupaţională „Administraţie“
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 aprilie 2025
76.COMUNICAT 30/04/2025
COMUNICAT din 30 aprilie 2025
privind regimul juridic al proprietăţii private a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 aprilie 2025
77.COMUNICAT 30/04/2025
COMUNICAT din 30 aprilie 2025
privind încălcarea principiului nediscriminării prin limitarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare la 1500 lei brut lunar şi încetarea acordării indemnizaţiei de hrană
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 aprilie 2025
78.COMUNICAT 29/04/2025
COMUNICAT din 29 aprilie 2025
privind competenţa materială a instanţei în litigiile având ca obiect cerere de anulare a dispoziţiei de ridicare vehicul
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 29 aprilie 2025
79.COMUNICAT 29/04/2025
COMUNICAT din 29 aprilie 2025
privind salarizarea funcţionarului public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 29 aprilie 2025
80.COMUNICAT 29/04/2025
COMUNICAT din 29 aprilie 2025
privind solicitarea referitoare la obţinerea datelor de identificare ale persoanei căreia i-a fost încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: .’
Furnizat de LEGIStm.ro‘