1.HOTĂRÂRE 962 13/11/2025
HOTĂRÂRE nr. 962 din 13 noiembrie 2025
privind transferul Spitalului Clinic Căi Ferate Oradea din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în subordinea Universităţii din Oradea, instituţie de învăţământ superior de stat şi de cercetare, cu personalitate juridică, de interes public, aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, şi pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii
EMITENT: Guvernul
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1059 din 18 noiembrie 2025
2.HOTĂRÂRE 964 13/11/2025
HOTĂRÂRE nr. 964 din 13 noiembrie 2025
privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. – Sucursala Regională CF Bucureşti pentru scoaterea din funcţiune, în vederea valorificării şi, după caz, casării
EMITENT: Guvernul
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1059 din 18 noiembrie 2025
3.ORDIN 954 22/10/2025
ORDIN nr. 954 din 22 octombrie 2025
pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a prevederilor specifice pensiilor de invaliditate, în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială şi a Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, a prevederilor Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice („Euratom“) şi ale Acordului Comercial şi de Cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, şi a prevederilor acordurilor bilaterale de securitate socială la care România este parte, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii
EMITENT: Casa Naţională de Pensii Publice
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1059 din 18 noiembrie 2025
4.INSTRUCŢIUNI 22/10/2025
INSTRUCŢIUNI DE APLICARE din 22 octombrie 2025
a prevederilor specifice pensiilor de invaliditate, în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială şi a Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, a prevederilor Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice („Euratom“) şi ale Acordului Comercial şi de Cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, şi a prevederilor acordurilor bilaterale de securitate socială la care România este parte, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii
EMITENT: Casa Naţională de Pensii Publice
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1059 din 18 noiembrie 2025
5.DECIZIE 1077 07/11/2025
DECIZIE nr. 1.077 din 7 noiembrie 2025
privind aprobarea, la cerere, a retragerii autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj ONE INSURANCE BROKER DE ASIGURARE-REASIGUARE – S.R.L., precum şi radierea acesteia din secţiunea I şi trecerea în secţiunea II din Registrul intermediarilor principali
EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1059 din 18 noiembrie 2025
.’
Furnizat de LEGIStm.ro‘